J. Ted Mihaila 

 

Prim-vicepreşedinte – Inspector

 

J. Ted Mihaila este prim-vicepreşedinte – inspector şi membru executiv al The Timken Company.

 

De când a fost numit în această funcţie în 2006, Mihaila a coordonat compilarea, analizarea şi raportarea de către companie a unor rezultate financiare exacte şi la timp. Sub îndrumarea sa, echipa financiară furnizează informaţii care permit liderilor companiei să ia decizii strategice legate de oportunităţile de creştere, investiţii şi pieţe.

La începutul anului 2006, Mihaila a preluat rolul de vicepreşedinte – dezvoltare de afaceri şi inspector în cadrul Grupului industrial. A coordonat dezvoltarea strategiilor pe termen lung şi implementarea planurilor tactice pentru a accelera creşterea Grupului industrial prin achiziţii şi afilieri.

 

În 2000, Mihaila a fost numit inspector pentru fostul Grup industrial al companiei.

 

Mihaila s-a alăturat companiei în 1975 şi a fost promovat într-o funcţie contabilă în 1977. A gestionat finanţele pentru diferite unităţi de producţie şi grupuri de afaceri Timken.

 

Mihaila este un membru activ al Consiliului financiar al Manufacturers Alliance/MAPI Inc. De asemenea, este membru al Consiliului de administraţie al Habitat for Humanity din Greater Stark County şi al Consiliului consultativ al George W. Daverio School of Accountancy din cadrul Universităţii din Akron.

 

Mihaila şi-a luat licenţa în contabilitate la Universitatea din Akron şi masterul în administrarea afacerilor la Universitatea de Stat din Kent.