Istoria Companiei Timken
De peste un veac, Timken are în centrul atenţiei crearea de valoare pentru diverse industrii şi segmente de piaţă. Furnizăm o diversitate de soluţii de management al fricţiunii şi transmisie de putere pentru aplicaţii, de la aeronave şi automobile la echipamente miniere şi instrumente medicale. Ne-am dezvoltat considerabil de la fondarea companiei în 1899, dar soluţionarea problemelor clienţilor reprezintă în continuare nucleul activităţii noastre, ca şi în vremea când fondatorul Henry Timken a brevetat un rulment cu role conice care a făcut viaţa mai uşoară pentru operatorii vagoanelor de marfă şi catârii acestora.
Începuturile
Henry Timken, un constructor de căruţe din St. Louis, a observat că virajele strânse erau extrem de dificile pentru vagoanele de marfă cu greutate mare. Pentru a rezolva problema, a folosit un tip de rulment cu role conice care putea face faţă atât sarcinilor radiale, cât şi celor axiale (forţa de virare). Au existat mai multe beneficii pentru clienţi. În primul rând, aplicaţia rula mai usor, reducând costurile cu reparaţiile şi înlocuirile. În unele cazuri, rulmenţii au îmbunătăţit performanţa vagoanelor astfel încât erau necesari mai puţini catâri pentru a le trage. În final, o virare mai bună însemna o probabilitate mai mică de a pierde o încărcătură de bunuri. Având întotdeauna în minte beneficiul pentru clienţi, Henry şi-a dat seama rapid că rulmentul cu role conice putea îmbunătăţi performanţa produsului şi în multe alte aplicaţii. La scurt timp după aceea, împreună cu fiii săi, H.H. şi William Timken, a fondat The Timken Roller Bearing and Axle Company şi a început să pună bazele a ceea ce avea să devină compania în ziua de azi.
Cele mai importante date istorice